Ia-ți porția de sănătate! Octombrie 2013

                           Oana Pascaru, clasa a VI-a


       Dragă cititorule, probabil că ar trebui să ști că în sezonul rece este mai bine să consumăm mai multă vitamina C, iar aceasta se găsește în proporții destul de mici în portocale, de aceea ar trebui să consumăm zilnic 2 portocale, un grapefruit sau 100g de pătrunjel (porția zilnică recomandată este de 200mg).

O altă vitamină importantă în sezonul rece este vitamina A pe care o putem găsi în morcovi, ouă, pește sau ficat (porția zilnică recomandată este de 800 micrograme).

În sezonul rece, corpul nostru mai are nevoie și de zinc, pe care îl putem obține din semințe de dovleac, fructe de mare, pâine și cereale integrale. 

Ciupercile

Echipa de redacție

          Cercetătorii au descoperit că, pe lângă recunoscutele calități nutritive, ciupercile au și unele „secrete” care, odată descifrate, pot ajuta la tratarea diferitelor boli.

         Conținutul ciupercilor este bogat în proteine de calitate și minerale. Conținutul în vitamine arată că, dintre toate produsele vegetale, ciupercile sunt adevărate izvoare de vitamine! Ciupercile sunt recomantate și ca aliment dietetic, prin faptul că nu conțin amidon. Astfel, ele pot trece în alimentația diabeticilor și a celor care nu pot consuma grăsimi. Digestia ciupercilor este ușoară și chiar un consum mai abundent se poate face fără nici un pericol de îngrășare.

         Studiile mai arată că ciupercile au proprietăți stimulative, organice și cerebrale și sunt remineralizante pentru organismul uman.

        Ciuperca Champignon - este o ciupercă de crescătorie, albă, care poate măsura până la 10 cm diametru și susține un picior alb de 2 până la 5 cm. Este cultivată în peste 70 de țări și este soiul cel mai des întâlnit.

Ciupercile sunt o sursă bună de fibre alimentare, potasiu, fosfor, magneziu și seleniu.

Conțin o serie de vitamine, mai importante fiind vitamina C și vitaminele din grupul B.

În același timp sunt o bună sursă de antioxidanți.

       Ciupercile Pleurotus sunt adevărate izvoare de vitamine! Ele conțin aproape tot complexul vitaminei B, precum și vitamina D, care nu se mai găsește în nici o altă plantă, fiind specifică unturii de pește și cărnii. De asemenea, în ciupercile cultivate se găsesc cantități însemnate de vitamina A.

      Caracteristica de bază a ciupercilor constă în faptul că jumătate din glucidele din conținutul acestora sunt formate din glicogen, asemănător cu cel din lumea animală, numindu-se astfel și “carne vegetală”. Conținutul mare de proteine previne și vindecă hepatita, ulcerul gastric, micșorează procentul de colesterol și acționează ca anticancerigen.

Ia-ți porția de sănătate! Noiembrie 2013

                           Oana Pascaru, clasa a VI-a

                      Dragă cititorule,

      Se apropie din ce în ce mai mult iarna, iar noi trebuie să știm să ne apărăm organismul  împotriva răcelilor. Pentru a evita situațiile de acest gen putem consuma 5 alimente care ne fortifică imunitatea în sezonul rece. Acestea sunt:

1. Usturoiul- sună puțin ciudat, însă nu e nevoie să fie consumat în doze mari. Este bogat în vitamine și minerale, dar și în substanțe active cu rol anesteziant, detoxifiant, antibacterian și antiinflamator.

2. Ceapa- prezintă proprietăți curative cunoscute de mii de ani. Ca și usturoiul, ceapa previne cancerul, acest beneficiu fiind demonstrat chiar prin studii medicale de specialitate. Ea desfundă nasul și previne infecțiile respiratorii. Atenție, ceapa creeaza și somnolență, de aceea este indicat să o consumați în a doua jumătate a zilei.

3. Fructele- în sezonul rece sunt mai rare, însă indicate sunt citricele și merele care se găsesc din belșug și care au un conținut ridicat de vitamine și minerale, în special vitamina C. Pentru a preveni răcelile și a menține tonusul imunității este recomandat să consumați cel puțin trei fructe de culori diferite pe zi.

4. Ceaiurile- cele calde, în special, ar trebui să fie indispensabile în sezonul rece. Ceaiurile indicate în sezonul rece sunt cele de fructe de pădure, măceșe, mușetel, sunătoare, rostopască, lămâie, echinaceea – acestea stimulând imunitatea.

5. Murăturile- sunt bogate în vitamine (vitamina C) și minerale, astfel murăturile “țin” bolile departe. Pentru că în sezonul rece se găsesc din belșug, nu ezitați să consumați cât mai des murături, eventual făcute în casă și fără conservanți!

Acestea sunt sfaturile mele pentru luna noiembrie. Să aveți grijă de voi și de sănătatea voastră până data viitoare!

    Ia-ți porția de sănătate! Decembrie 2013

                           Oana Pascaru, clasa a VI-a

Dragă cititorule,

        Am revenit cu noi informații despre nutriție și cum să vă mentineți în sezonul rece. Astăzi m-am decis să vă scriu despre unul dintre cale mai utilizate ingrediente în sezonul rece- scorțișoara -care are foarte multe efecte benefice cum ar fi:

            Scorțișoara măcinată, sub formă de baton sau ca ulei esenţial, stimulează memoria, încetinește căderea părului şi ne ajută să scăpăm de kilogramele în plus. Fiind unul din alimentele cele mai bogate în antioxidanți ne menține tinerețea și combate stresul.

            Scorțișoara stimulează eliberarea insulinei, funcționează ca un puternic antioxidant, micșorand și depunerile de pe artere.
            Același condiment previne degradarea la nivel celular, instalarea oboselii în mușchi, dar și vulnerabilitatea la bolile cronice. Scorțișoara are și capacitatea de a reduce senzația de foame, făcând ca alimentele să zăbovească mai mult în stomac. Astfel, condimentul este excelent dacă se dorește reducerea în greutate.
Poate fi presărată atât dimineața, în bolul cu cereale, cât și în cafea, ceai sau cacao fierbinte, dar și peste un fruct proaspăt tăiat. Când marinezi pește sau carne de pui, poți adăuga și scortișoară. Peste înghețată poate fi adăugată, de asemenea, la fel ca și peste plăcinta de dovleac.

Combinația perfectă pentru o gustare delicioasă cu puține calorii: măr copt cu scorțișoară.

Nenumărate sunt beneficiile acestui condiment, așa că vă recomand introducerea lui în alimentație.